Arhive lunare ianuarie, 2012

DESPRE MARTE ÎN SEMNUL ZODIACAL FECIOARĂ

PENTRU APROX. 8 LUNI

sau despre susţinerea acţiunilor colective

1.Despre retrogradarea lui Marte în general

Marte este retrograd, în medie, o dată la 2 ani, pentru aproximativ 70 de zile. Durata poate fi mai mică sau mai mare, în funcţie de Semnul de lungă sau scurtă ascensiune în care se produce acestă retrogradare. Efectele retrogradării sunt mai uşor de suportat dacă Marte activează un singur Semn decât atunci când el îşi începe retrogradarea într-un Semn zodiacal şi o termină într-altul, revenind abia după aceea, definitiv (adică pentru un tranzit întreg) în Semnul în care şi-a început retrogradarea. Actuala retrogradare a luii Marte se produce numai pe Semnul zodiacal Fecioară.

De reţinut, pentru toţi nativii cu AS pe Semnele zodiacale Berbec sau Scorpion, indiferent de Semnul lor solar, că aspectul retrograd al lui Marte îi obligă, pe durata retrogradării, să dezvolte un control mai mare asupra propriei personalităţi, şi o atenţie sporită domeniilor specifice Casei sau Caselor astrologice pe care se petrece retrogradarea, deoarece testul spiritual şi creşterea lor personală sunt corelate cu Semnul/Semnele şi Casa/Casele astfel dinamizat(e).

Citeste mai departe »

 

ANUL RELAŢIONAL 2012 pentru:

Nativii Capricorn – Ne pare rău să începem prin a spune că relaţiile umane în general şi cele de cuplu în special nu sunt deloc pe placul acestor nativi. Anul 2012 va fi unul de mari responsabilităţi familiale şi de foarte delicate aspecte de cuplu. Majoritatea nativilor este posibil să se confrunte cu serioase probleme medicale, generate de problemele de sănătate ale vârsticilor din familiile lor, îndeosebi persoanele feminine: bunici, mătuşi, mame. Soţiile, fiicele sau iubitele le pot crea mai degrabă dificultăţi dificultăţi financiare, din diferite motive. Dacă persoanele feminine în vârstă le-ar putea lăsa ceva moşteniri nativilor Capricorn, persoanele feminine tinere sau adulte vor avea grijă să genereze discuţii, probleme neplăcute sau modalităţi de a risipi rapid aceste mici averi ori venituri. Pentru Capricornii îndrăzneţi este posibil să apară deschideri către relaţiile paralele, ce vor revigora relaţiile lor de cuplu, acolo unde acestea sunt obosite şi deja fără perspectivă.

Nativii Vărsător – Aceşti nativi ar face bine să evite sub orice formă relaţiile de cuplu care ar putea să apară la locul de muncă, sau să se lanseze în afaceri alături de fiinţa cu care sunt căsătoriţi sau cu care au o relaţie de iubire, deoarece, la un moment dat, este posibil să rămână şi fără relaţie, şi fără afacere proprie sau loc de muncă. Bârfele, amestecul terţelor persoane sau neaşteptate probleme de sănătate ar mai putea afecta, de asemenea, anul relaţional al nativilor Vărsător. Femeile, cunoscute pentru nevoia lor de libertate personală, se pot dovedi brusc interesate financiar de bărbaţi cu situaţie, în vreme ce bărbaţii acestei zodii este posibil să redescopere în femeia/femeile din viaţa lor adevărate daruri de la Dumnezeu care le vor aduce spre mijlocul anului lor 2012 (adică atunci când Soarele va intra în Semnul zodiacal Leu), un eveniment deosebit de benefic din punct de vedere afectiv. Citeste mai departe »